Persoanele care muncesc zilnic in fața monitoarelor pot suferi de sindromul de oboseală vizuală la calculator. Printre simptomele acestui sindrom se numară vederea incețosată, iritația oculară, ochi uscați și roșii, dureri de cap sau dureri de spate si gat.
Cu cat timpul petrecut in fața calculatorului este mai lung, cu atat cresc șansele ca o persoană sa experimenteze oboseala oculară.
La fel sunt foarte importante nivelul și distanța la care este pozoționat monitorul . Scaunul trebuie ajustat, astfel încat ochii sa fie poziționați cu 10-15 cm mai sus decat centrul monitorului, pentru a se privi ușor în jos in timpul lucrului. Distanța optimă dintre ochi si monitorul calculatorului este de 60-70 cm, iar pentru o poziție corectă, spatele trebuie sa fie mereu drept.
Ochelarii cu lentile cu protecție pentru monitor sporesc confortul ocular și sunt utili pentru a reduce oboseala oculară. Lentilele cu tratament împotriva luminii albastre protejează ochiul pe termen lung în orice situație si nu numai la computer (iluminat artificial si utilizarea oricarui fel de ecran - telefon, tableta, TV).

Cea mai frecventă cauză de apariție a miopiei este cea genetică: aproximativ 85% din părinții miopi au, de asemenea, copii cu miopie. Aceasta debutează de obicei in prima copilărie sau la varsta școlara. Miopia la copii se manifestă prin dificultăți în vederea la distanță (nu văd la tabla), tendința de a “strange din ochi”, frecatul des al ochilor. Copiii miopi preferă si realizează cu mai multă ușurință activități care presupun vederea de aproape (scris, citit).
Influența mediului asupra mușchilor globului ocular se numără, de asemenea, printre cauzele apariției miopiei. Contracția excesivă și prelungită a mușchilor ciliari – mușchii din interiorul ochiului cu rol în acomodație pentru vedere – la cei care lucrează mult la calculator poate antrena miopia si astfel se explică diagnosticarea ei la tineri care în copilărie nu au purtat ochelari.
Cauzele miopiei pot fi diverse, astfel încat numai în urma unui consult, medicul oftalmolog vă poate oferi un diagnostic și tratament. Un aspect de menționat legat de ereditate este ca nu numai miopia se poate transmite genetic, ci și alte vicii de refracție. Dacă părinții au miopie sau hipermetropie, atunci și copiii pot avea.

Peste 80 la sută din boli se transmit genetic, iar dintre tulburările de vedere, majoritatea sunt influenţate de bagajul nostru genetic. Este bine să ne cunoaştem istoricul familial, pentru că, deşi nu putem preveni apariţia afecţiunilor, vom reuşi, cel puţin, să le descoperim şi să le tratăm în timp util.
Majoritatea anomaliilor de refracție precum miopia, hipermetropia şi astigmatismul se moştenesc genetic, nu doar de la părinţi, ci şi de la rudele apropiate. Se recomandă ca primul control oftalmologic să fie efectuat la vîrsta de 1 an.
Incapacitatea de percepţie a culorilor, o anomalie numită discromatopsie, se moşteneşte în multe cazuri de la mame. Doar femeile transmit gena care provoacă discromatopsie dar boala se manifestă doar la copiii de sex masculin . Dacă mama este purtătoare a genei respective, există un risc de 50 la sută de a o transmite fiului ei.
Retinoblastomul, cea mai frecventă tumoare intraoculară la copii, are, de asemenea, o componentă genetică. Statisticile arată că, în aproximativ 10 la sută din cazurile de retinoblastom, există antecedente familiale. Tumorile oculare ereditare apar la vârste mai fragede. Copiii cu retinoblastom ereditar prezintă un risc sporit de a dezvolta şi alte tipuri de cancer.

Cataracta este o afectiune oftalmologică prin care cristalinul din interiorul ochiului isi pierde elasticitatea, transparența, avand ca rezultat scăderea progresivă a vederii. Peste 70% dintre oamenii sănătoși de peste 65 de ani vor dezvolta această afecțiune.
Cataracta poate fi congenitală sau dobandită și poate afecta oricare dintre cele trei straturi ale cristalinului: capsula, cortexul sau nucleul. De cele mai multe ori, sunt afectați ochii, fară ca scăderea vederii să fie insoțită de durere. Pacientul va sesiza încețoșarea vederii sau scăderea progresivă a acesteia. În stadiile avansate, dacă este netratată, această afecțiune poate produce discomfort vădit.
Operația de cataractă este singura metodă de tratament. Pentru a putea beneficia de evoluția tehnologiei, este foarte important ca operația să se efectueze la timp, în momentul în care scade confortul vizual.

Prima și cel mai puțin evitabilă cauză a cataractei este procesul natural de îmbătranire care afectează cristalinul. Pe de altă parte, diabetul zaharat contribuie la apariția cataractei, alături de o serie de afecțiuni oftalmologice precum glaucomul, miopia forte, dezlipirea de retină sau retinita pigmentară. Leziunile oculare pot sta și ele la baza apariției cataractei, însă cea mai importantă cauză, care de altfel poate fi și evitată, este expunerea excesivă la razele ultraviolete. Persoanele care fac tratament îndelungat cu cortizon pot prezenta risc crescut de cataractă la batranețe.

Singurul tratament al cataractei este îndepărtarea cristalinului natural opacifiat și înlocuirea lui cu un cristalin artificial. Cataracta se operează când stadiul evolutiv interferează și împiedică activitatea zilnică normală a pacientului.

In zilele noastre, operația de cataractă se face în momentul în care scade confortul vizual. Cu cat se amană mai mult operația cu atat mai mult timp pacientul se va chinui cu o vedere scazută, operația va deveni mai dificilă si mai riscantă, iar recuperarea vizuală după operație va fi mai lentă. De asemenea, pot apărea o serie de complicații atunci cand cataracta este foarte avansată: printre cel mai frecvent este glaucomul secundar. Trebuie reținut că sunt rare cazurile în care operația pentru cataractă reprezintă o urgență chirurgicală, dar atunci este foarte important ca operația să se realizeze in cel mai scurt timp.

Tratamentul curativ, exclusiv chirurgical este unul simplu și sigur iar măsurile profilactice, aportul de anti-oxidanți și utilizarea colirurilor anti-cataractogene pot ajuta la temporizarea intervenției chirurgicale, conform recomandărilor medicale, prin încetinirea sau chiar stoparea progresiei bolii.

Cristalinul artificial este o lentilă fabricată dintr-un material biocompatibil, fiind foarte bine tolerat de organism. Acesta suplinește funcția cristalinului natural.
Cristalinele artificiale sunt de mai multe feluri și dimensiuni, în funcție de producător , pot fi rigide (PMMA) sau moi (foldabile). Cristalinele rigide sunt din ce în ce mai rar folosite deoarece necesită o incizie mai mare, de aproximativ 6 mm.
Cristalinele de “camera posterioară” sunt cele care respectă întru totul anatomia ochiului, fiind poziționate exact in locul cristalinului natural, după extragerea acestuia. Cristalinele arificiale moi, cunoscute sub numele de foldabile sunt cele mai moderne și mai dorite, datorită faptului că se “comprimă” cu ajutorul unui injector si astfel pot fi introduse în ochi printr-o microincizie (tăietură mică), astfel nemaifiind nevoie de sutură (cusătură). Avantajele oferite de cristalinul foldabil sunt: incizie mică, lipsa suturii, vindecare rapidă, scăderea riscului de apariție a complicațiilor intra si postoperatorii.

Glaucomul definește o serie de afecțiuni oculare care produc leziuni la nivelul nervului optic. Sănătatea nervului optic este vitală pentru o vedere bună. Deteriorarea acestuia este, deseori, cauzată de o presiune intraoculară peste ( sau sub ) limitele normale. Boala poate să apară oricand, dar este mai des întalnită la persoanele cu varsta după 40 ani. Glaucomul este una dintre cele mai comune cauze ale cecității ( orbirii) la pacienții din întreaga lume.

Simtomele glaucomului nu sînt vizibile iar semnele de alarmă apar atunci cînd boala este într-un stadiu avansat. Scăderea vederii este o manifestare a bolii, afectînd de obicei ambii ochi. Evoluţia glaucomului este lentă şi tăcută, fără simtome sau durere şi din pacate se depistează dupa ce nervul optic este distrus şi apare pierderea ireversibilă a vederii.

Tensiunea oculară este denumirea pentru presiunea din interiorul globului ocular. Adesea poți simți această “tensiune în ochi” cu precădere în perioadele stresante caracterizate de oboseală oculară. Nu există o legătură între tensiunea arterială și tensiunea oculară, iar cele două nu ar trebui confundate.
Tensiunea oculară se măsoară cu ajutorul unui aparat numit tonometru de aplanație. Evaluarea ei se face în milimetri coloană de mercur. Tensiunea oculară normală se încadrează între 18 și 30 mmHg, cu un maxim dimineața și un minim către seară. Hipertensiunea oculară a fost asociată cu o serie de alte afecțiuni oftalmologice, inclusiv sindromul de pseudoexfoliere și sindromul de dispersie a pigmentului. Istoricul familial, vârsta, ori rasa joacă un rol important în privința factorilor de risc pentru hipertensiune oculară și glaucom. Oricine poate dezvolta o hipertensiune intraoculară, însă persoanele de peste 40 de ani sau cele cu antecendente de hipertensiune oculară ori glaucom în familie, sunt mai predispuse acestei afecțiuni. De asemenea, persoanele cu o densitate a corneei centrale mai mare decât cea normală pot avea un risc mai mare de hipertensiune oculară și glaucom.

Odată diagnosticat glaucomul, cel mai important lucru de controlat este reducerea presiunii intraoculare prin tratament medicamentos și/sau chirurgical, urmată de menținerea ei la un nivel corespunzător. Prin tratament, glaucomul NU dispare, el se află doar într-o stare “protejată” care nu afectează viața zilnică; pentru a-l ține sub control, examenul oftalmologic trebuie sa fie continuu și regulat. Glaucomul netratat duce mai întai la scăderea periferică a vederii si apoi la orbire ireversibilă; diagnosticarea precoce și tratamentul corect reprezintă singura apărare contra bolii. De multe ori, pacientul nu conștientizează gravitatea bolii și nu urmează tratamentul în dozele și ritmul indicate sau renunță la tratament. Avand în vedere implicațiile majore socio-economice ale acestei boli, apreciem că se impune efectuarea unui consult oftalmologic anual la toate persoanele aflate în grupele de risc(vasta peste 40 de ani, istoric familial de glaucomă, coexistența bolilor oculare și sistemice favorizante). Glaucomul reprezintă o problemă majoră, atat la nivel individual, cat și de sănătate publică, ducand la pierderea ireversibilă a vederii. Diagnosticarea precoce pare să fie cea mai bună șansă oferită pacientului cu glaucom pentru a-și menține vederea și, implicit calitatea vieții cat mai mult timp.

Nu există medicamente capabile să vindece glaucomul, în sensul că vederea pierdută prin glaucom nu poate fi redată. Toate medicamentele utilizate în prezent în tratarea glaucomului reușesc să oprească sau să întarzie agravarea bolii, prevenind astfel apariția orbirii. Ele fac acest lucru prin scăderea PIO, indiferent de forma de glaucom, cu presiune intraoculară crescută sau nu. De aceea, diagnosticarea la timp a bolii, atunci cand vederea nu este mult afectată, este esențială! Planul terapeutic se realizează gradual, fiind indicat tratamentul medicamentos în terapie unică sau asociere: analogie de prostoglandine, beta-blocante, inhibitori topici de anhidrază carbonică. Doar medicul oftalmolog care monitorizează evoluția bolii poate stabili tratamentul adecvat, eventuale schimbări sau tratamentul combinat.

Diabetul afectează vasele mici de sânge din anatomia oculară sau a tunicilor globului ocular. Retinopatia diabetică este una din principalele cauze de orbire ale persoanelor tinere și în etate.
Diabetul afectează ochii când glicemia, sau nivelul glucozei în sânge, este prea mare pentru prea mult timp. Pe termen scurt, nu sunt șanse ca să fie afectată vederea și să dispară complet din cauza glicemiei ridicate. Uneori, pacienții cu diabet sau cei cu prediabet au vederea încețoșată timp de câteva zile sau săptămâni, dar simptomele dispar odată cu găsirea tratamentului adecvat.
Glicemia prea mare poate schimba nivelul de lichide din ochi sau poate cauza umflarea țesuturilor ochiului. Acesta este procesul care duce la vederea încețoșată, dureri de cap și inabilitatea pacientului de a se concentra.
Atunci când valorile glicemiei rămân ridicate prea mult timp, se pot deteriora vasele mici de sânge din spatele ochilor. Această deteriorare poate începe încă din starea de prediabet, fără ca persoana să aibă careva simptome.
Vasele de sânge deteriorate devin fragile, nu mai transportă sângele și plasma corespunzător și pot cauza umflarea ochilor. Aceste vase de sânge pot sângera în partea de mijloc a ochiului, pot duce la cicatrici sau pot provoca o presiune periculoasă în interiorul ochiului (presiune intraoculară). Acest tip de afecțiuni sunt cele mai grave probleme oculare ce rezultă din diabetul netratat.

Metamorfopsiile reprezintă puncte sau pete ce apar în campul vizual al unei persoane și par să plutească atunci cand persoana afectată încearcă să se uite direct la ele. De multe ori, pacienții raportează metamorfopsiile ca fiind „musculițe zburătoare” în campul vizual.
Metamorfopsiile sunt produse de mici modificări la nivelul corpului vitros al ochilor și, în majoritatea cazurilor, sunt complet normale. Corpul vitros reprezintă substanța limpede, asemănătoare unui gel, care alcătuiește globul ocular.
De obicei, aceste „musculițe zburătoare” nu necesită tratament, deoarece nu produc afectarea vederii. Totuși, cand acest lucru se întamplă, medicii pot interveni pentru a restabili vederea pacientului.
Metamorfopsiile pot reprezenta, de asemenea, un semn precoce al unor alte afecțiuni de sănătate oculară, precum deteriorarea retinei.

Oboseala oculară, cunoscută și ca astenopie acomodativă, este un cumul de simptome pe care le experimentează între 50% și 90% dintre persoanele care își petrec timpul în fața calculatorului. Aceste simptome variază de la clasica senzație de oboseală a ochilor până la senzația de mâncărime, arsură sau ochi uscați.

Ele pot fi însă provocate și de excesul în utilizarea televizorului, de o alimentație deficitară sau de neglijarea protecției împotriva radiațiilor solare. În anumite cazuri, oboseala oculară poate fi un simptom în sine al unor afecțiuni organice, precum diabetul sau bolile hepatice.

Astenopia acomodativă poate fi prevenită prin câteva măsuri simple precum asigurarea unor bune condiții de lucru, stabilirea unui program strict în care timpul efectiv petrecut în fața monitorului să alterneze cu pauze și chiar și un regim alimentar corespunzător. În cazul în care toate aceste măsuri nu dau rezultate, se recomandă efectuarea unui control medical amănunțit

Operaţiile de chirurgie refractivă laser sunt acel tip de operaţii care nu sunt obligatorii, pacientul nu e obligat să le realizeze.
Operația de chirurgie refractivă laser a devenit o tehnică chirurgicală foarte accesibilă și răspândită de care beneficiază din ce în ce mai mulți pacienți. Este vorba despre una dintre cele mai moderne intervenții chirurgicale efectuate, cu ajutorul căreia purtătorii de ochelari sau lentile de contact pot scăpa de portul acestora. Beneficiul unei asemenea intervenții chirurgicale este semnificativ deoarece poate oferi pacienților o situație mult visată și anume înlăturarea grijilor legate de portul ochelarilor precum și avantaje estetice. Motivul efectuării acestei intervenții chirurgicale este în cea mai mare parte cauzată strict de dorința pacientului de a scăpa de ochelari, dar există și alte situații în care motivele sunt dictate de anumite situații medicale (diferență mare de dioptrii între cei doi ochi), profesionale, sau practicarea anumitor sporturi incompatibile cu portul ochelarilor, etc.

Când aleg între ochelari și lentilele de vedere, cei mai mulți pacienți o fac conducîndu-se de criterii estetice sau de comoditate. Mai puțini se gândesc la aspectele medicale. Lentilele de contact, de exemplu, au un mare avantaj: îmbunătăţesc vederea periferică.
Pe de altă parte, folosirea constantă și pe termen lung a lentilelor de contact necesită o disciplină serioasă.
Purtatorii de lentile de contact sunt mai expuși germenilor care provoacă infecții oculare și tot ei fac infecții mai complicate, așa că trebuie sa fie de două ori mai precauți.

Presbiopia nu face parte dintre viciile de refracție (miopie, hipermetropie, astigmatism), ci reprezintă dificultatea de a vedea clar obiectele situate aproape de ochi, determinată de scăderea puterii de acomodație a ochiului. Acomodația este un proces prin care cristalinul (lentila ochiului) își modifica forma, respectiv își măreste puterea dioptrică pentru a oferi o vedere clară de aproape.
Amplitudinea cu care cristalinul își modifică forma scade odată cu înaintarea in varstă. Acest fenomen este fiziologic, nimeni nu face excepție, nici chiar cei care nu au purtat ochelari niciodată. Așadar, “cauza” apariției presbiopiei este reprezentată de înaintarea in varstă, care determină pierderea elasticității cristalinului și structurilor oculare responsabile de acomodație.

Ce trebuie să facă pacientul pană la vindecare ?

1. Pacientul trebuie să-și facă tratamentul, așa cum i-a fost indicat și explicat.
2. Trebuie să vină la control în prima zi postoperator, precum și la vizitele ulterioare indicate de medic.
3. Nu are voie să se apese pe ochi; trebuie să se ferească de traumatisme, chiar minime, în regiunea oculară.
4. Poate ieși afară încă de a doua zi postoperator.
5. Să se ferească de praf, și de curenți de aer. În acest sens, e indicat să poarte după operație ochelari de soare, sau cu lentila protectoare heliomată, chiar fară dioptrii.
6. Se poate uita la televizor, folosind vechii ochelari de TV – există unele excepții, care vor fi discutate, dacă e cazul, la primul control, cu medicul.
7. Poate citi, de asemenea, cu vechii ochelari de citit – există și în acest caz unele excepții, pe care medicul le subliniază la primul control.
8. Nu doarme pe partea ochiului operat.
9. Nu se spală pe ochiul operat. Se va spăla pe față, dar se va ocoli ochiul. Acesta va fi spălat, dacă face secreție, cu un pansament steril înmuiat în ser fiziologic (ambele se găsesc la farmacii). Cu acesta se vor curăța cu blîndețe pleoapele, genele și “colțul” ochiului, dimineața la sculare.
10. Se poate face duș corporal din prima zi postoperator.
11. Pacientul se poate spăla pe cap după 2-3 zile de la operație, dar cu capul lăsat pe spate, ca la coafor.
12. Ochiul operat nu poate fi machiat cam două săptămîni. Restul feței poate fi fardată.
13. De altfel, toate indicațiile și restricțiile de la punctele 3 – 10 sunt valabile pentru aproximativ două săptămani, după care pacientul poate intra încet-încet în viața normală.

• Clipeşte continuu pentru 2 minute - acest exerciţiu te ajută să stabilizezi circulaţia sângelui în interiorul ochiului.
• Roteşte capul înainte şi înapoi privind fix înainte - roteşte capul întâi de la dreapta la stânga, apoi în sus şi în jos. Acest exerciţiu îmbunătăţeşte circulaţia sângelui în ochi.
• Uită-te la dreapta, apoi mută uşor privirea la stânga - repetă exerciţiul în direcţia opusă. Această procedură este ideală pentru întărirea musculaturii ochilor.
• Închide ochii şi relaxează-te - Se consideră că întunericul ajută la întărirea celulelor fotoreceptoare din ochi, care la schimb menţin vederea clară.
• Mişcă-ţi ochii în diferite direcţii - Uită-te de la dreapta la stânga, în sus şi în jos, apoi roteşte ochii sau mişcă-i ca şi când ai forma cifra 8.
• Închide ochii strâns pentru 3 secunde, apoi deschide-i. Fă acest lucru de 7 ori. Exerciţiul te ajută să îţi relaxezi muşchii ochilor şi să îmbunătăţeşti circulaţia sângelui în ochi.
• Apasă-te uşor pe tâmple cu degetele. Menţine presiunea pentru aproximativ 2 secunde şi repetă procedura de 4 - 5 ori. Acest exerciţiu îmbunătăţeşte circulaţia lichidului intraocular.
• Ţine ochii deschişi şi trasează pur şi simplu diferite figuri geometrice. După care, treci la forme mai complicate.
• Stai lângă o fereastră şi uită-te atent într-un singur punct foarte aproape de faţa ta (spre exemplu, un semn de pe geam). Apoi, concentrează-te şi priveşte la ceva ce se află foarte departe de fereastră (o casă sau un copac). Repetă exerciţiul de 10 ori.

Lentila de noapte este o metodă medicală modernă de corecție pe timpul nopții a viciilor de refracție (exclusiv a miopiei și asigmatismului) care are ca efect o vedere clară pe tot parcursul zilei fără a fi nevoie de corecție optică. Pe timpul zilei acest lucru este posibil datorită purtării unor lentile de contact speciale care se aplică pe ochi înainte de culcare și se scot dimineața.
Lentilele de noapte pot fi folosite de oricine, atât de copii (începand cu vârsta de șase ani), cât și de adulți. Cu toate acestea, majoritatea pacienților sunt copii și adolescenți, la care dioptria crește odata cu dezvoltarea.